Situat în „ultima poartă pe care o străbate Dunărea, înainte de a se vărsa în Marea Neagra”, județul Galați se constituie într-o unitate geografică bine determinată. Având o poziție central-estetică în cadrul României, județul însumează 4.425 km2 cu o desfășurare intre 450 25′ și 460 10′ latitudine nordică și între 270 20′ și 280 10′ longitudine estică, ceea ce reprezintă 1,9% din suprafața țării. Populația județului însumează 650.000 de locuitori, reprezentând 2,8% din populația României. Prezența comunităților umane pe teritoriul județului datează încă din paleoliticul superior. Cea mai mare așezare geto-dacică de pe teritoriul românesc s-a dezvoltat la Piroboridava (Poiana, comuna Nicorești). Tezaurele monetare de dinari români descoperite la Barboși – Tirighina atestă existența unei așezări datând de la începutul secolului al II-lea.
În primele secole ale mileniului al doilea, comunitatea de la Dunăre, devine un important punct comercial. Prima atestare documentară a județului Galați (numit la început Covurlui) datează din 1435. În timpul domniei lui Petru Rareș, Galațiul se constituie ca târg, fiind recunoscut drept „primul port al Moldovei”. Numele orașului este atestat prima dată la 12 mai 1546, în Cronica Românului și a Episcopiei de Roman, de către episcopul Melchisedec, care precizează existența la „Vadul lui Rascu” (locul de trecere peste Dunăre, unde se află acum biserica Precista), a acelui „drum al Galaților”. Așadar, locul pe care s-a întemeiat târgul a fost malul Dunării, în jurul vadului de trecere în Dobrogea. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea s-au înregistrat creșteri importante în producția meșteșugărească a orașului favorizându-se astfel apariția manufacturilor și „construcția de vase de mare”, care au constituit premisele industriei navale de mai târziu.
Intre 1837 și 1874 orașului Galați i se atribuie regimul de „porto-franco”, iar în 1856 aici a fost creata Comisia Europeană a Dunării, toate acestea stimulând viața economică, socială și culturală, o deschidere spre Europa fără precedent. În perioada 1950 – 1968, Galațiul și zona aferentă a avut statutul de regiune și raion administrativ, iar după 1968 se constituie județul, alcătuit din 56 comune și 4 orașe (din care doua municipii). Teritoriul Galațiului este o zona cerealieră în tradiție, cu întinse perimetre viticole, cu sate mari, care gravitează în jurul fostului port al „peștelui și cherestelei” – Galați – azi un important oraș industrial al României, (o reședință de județ polifuncțională, cu o mare putere de polarizare locală, regională, națională), situat în punctul de concentrare al marilor drumuri care străbat Moldova, Muntenia și Dobrogea.
Ca spațiu geografic județul Galați este format în cea mai mare parte din câmpie, altitudinile variind intre 310 m, la nord, și 7-10 m, la sud. Cele cinci unități de relief care se disting sunt: Podișul Covurluiului, Câmpia Tecuciului, Câmpia Covurluiului, Lunca Siretului inferior și Lunca Prutului. Poziția geografică a județului precum și configurația reliefului determina o climă temperat – continentală, cu nuanțe de excesivitate (topoclimatice tipice pentru fiecare treaptă de relief).
Sub raportul resurselor naturale, județul Galați excelează prin valoarea terenurilor agricole, premisa pentru dezvoltarea agriculturii în zonă și prin arterele hidrografice, capacitatea spre navigație, pescuit și construcția de nave.